Liviu Vârciu s-a apucat de făcut filme! Vedeta e actor, în prima sa peliculă, dar şi unul dintre producătorii filmului.
Artistul e unul dintre producătorii filmului „Zăpadă, ceai și dragoste”, dar şi unul dintre actorii peliculei. Liviu Vârciu a povestit că filmul a fost, în totalitate, conceput și gândit de el, iar totul a putut fi pus în scenă cu ajutorul unui bun prieten. (CITEȘTE ȘI: AVEM SEMNE CLARE CĂ BAT CLOPOTE DE NUNTĂ PENTRU VÂRCIU & IUBITA LUI!)
„Primul meu film! Am zis că dacă aştia de la CNN au făcut Seinfiled, o comedie despre nimic şi au câştigat o grămadă de bani, am zis să fac şi eu o comedie despre ceva să nu câştig niciun ban. Este o poveste foarte haioasă, o idee de-a mea scrisă de Andreas. Ideea este urmatoarea, ăştia au fost liberi. Asta e distribuţia. Pe ei i-am găsit liberi luna asta. Am zis: ”Bă, care sunteţi liberi?”. Ăla eu, ăla eu, ia veniţi mă încoace, pac pac. După cum au putut, aşa au dat şi vorbele. Că veni vorba de bani, am făcut totul pe prietenie, care bani?”, a spus Liviu Vârciu la „Acces Direct”.
Recunoscut pentru escapadele lui amoroase, Liviu Vârciu s-a decis să se facă băiat de casă, chiar dacă nu i-a fost foarte ușor. Decizia nu a fost luată atunci când i s-a născut cea de-a doua fetiță, ci după ce a reflectat vreme de cinci luni dacă poate sta despărțit de Anda Călin. Și a decis că nu poate.
După ce s-a împăcat cu sexoasa brunetă, Liviu Vârciu pare să fie pus pe fapte mari. El își dorește nespus de tare să aibă și cel de-al treilea moștenitor. Anda Călin, femeia care a reușit ”marea performanță” de a-l face „băiat cuminte” pe rebelul prezentator TV a făcut mărturisiri uluitoare, în exclusivitate, pentru site-ul nr.1 din România.
”Ne dorim extrem de mult un al doilea copil. Ne-ar plăcea să fie băiețel. Liviu își dorește nespus de tare un băiat. Lucrăm la acest lucru, dar când vrea Dumnezeu o să se întâmple”, a declarat Anda Călin, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.